Sony Ericsson W200i

Aparut la inceputul anului 2007, Sony Ericsson W200i ilustreaza perfect aplecarea companiei asupra unei categorii din ce in ce mai mare de oameni – iubitorii de muzica. Sub titulatura “Walkman” terminalul impresioneaza prin design-ul modern specific Sony si prin dotarile ce caracterizeaza un “music-phone”. Ca design, W200i este o “cutie cu bomboane” cu dimensiunile 101 x 44 x 18 mm si o greutate de doar 81 de grame. Telefonul este disponibil in 2 variante – alb si negru, in ambele variante fiind present si portocaliu, devenit parca o emblema a companiei. Oricum, designul este neschimbat pentru un iubitor de Sony Ericsson, asemanandu-se si cu alte modele, mai ales cat priveste deranjantul joystick care se blocheaza uneori.

Sony Ericsson W200i

Display-ul tip UBC de 128×160 pixeli nu este neaparat unul performant, dar este mai mult decat suficient pentru functiile pe care acest mobil trebuie sa le indeplineasca. Cat despre sunet, tehnicienii si-au facut treaba, difuzorul intern dezvoltand o putere surprinzatoare pentru un astfel de produs si peste toate acestea sistemul bass reflex isi face treaba, pastrand calitatea sunetului la un nivel ridicat. Camera VGA probabil ca nici nu ar trebui amintita. Calitatea pozelor este mediocra, multi intrebandu-se probabil de ce un music-phone are nevoie de asa ceva. Rezolutia maxima a imaginilor este de 640×480 pixeli, camera putand capta de asemenea si clipuri video.

La capitolul “divertisment” mentionam compatibilitatea Java si de asemenea un player (Walkman Media Player 1.0) si un radio FM cu RDS. Interesant este absenta Bluetooth-ului, destul de important in opinia noastra. Totusi, USB-ul pare a complini aceasta absenta, W200i fiind echipat de asemenea si cu infrarosu. Chiar si asa, Sony Ericsson a vrut sa creeze o alternativa pentru deja clasicul MP3-Player si chiar daca sunt scapari din punct de vedere ethnic, spunem noi ca a si reusit. Autonomia nu poate fi altfel decat buna, bateria Li-Ion indeplinindu-si treaba cu brio: 300h in stand by si 7h in convorbire.


 
 
 

Spune-ti parerea